Dupa ce timp de 430 de ani s-au infruptat cu nesat din painea si carnea
Egiptului[1],
Dumnezeu i-a inspirat pe Moise si evrei cu gandul mantuirii, adica sa mai
traiasca si ei pe spatele, truda si sudoarea altora, nu doar altii pe spinarea lor. Dupa ce si-au luat
ziua buna de la gazde cu vreo zece plagi mortale si o furaciune rusinoasa, poporul a plecat inspre un
loc unde curgea neincetat „lapte si miere” –adica fix in desert, unde aveau sa
piara toti, pana la ultimul; umbra blanda a Soarelui de pranz le racorea necontenit
sufletul, gustul cleios-nisipos de „manah” le incanta paladarele iar apa din
piatra seaca ii inviora atunci cand li se facea rau de la lingurica. Solutia (ne)fericirii
lor avea sa fie macelarirea poporul amalecit care se ridicase natural sa isi
apere tara si agoniseala. Carnagiul avea sa fie total, insa nu lipsit de scene
desprinse parca din filmele cu prosti: pe cand evreii se luptau de zor cu
amalecitii, Moise se lupta vartos cu gravitatia pe varful unui deal. „Cînd îşi ridica Moise mîna, era mai tare Israel; şi cînd îşi
lăsa mînă în jos, era mai tare Amalec.”[2]
Cum din pricina acestui balet biruinta aluneca nehotarat cand
inspre israeliti, cand inspre amaleciti, Hur si Aaron au hotarat sa intrerupa baletul mortii, pironindu-l pe Moise in postura in care
evreii erau invingatori: „... au luat o piatră, au
pus-o subt Moise” iar ei „îi sprijineau mînile,
unul deoparte, iar altul de alta.”[3]
Acesta a fost doar inceputul. Dupa mai bine de doua milenii de cand Lumea
le e indiferenta iar ei „vrajmasi” cu numele, religiosii continua sa caute „laptele
si mierea” prin desertul ratacirii din capul lor. Conectati cu legaturi de credinta
strasnica la „baletul” ucigas al liderilor lor, religiosii continua cu mult
sarg povestea filmului inceput de evrei in vechime. Incapabili, sau prea
fricosi ca sa isi ia destinul in propriile maini, religiosii nu lasa loc la
alternative: ori joci in filmul lor, ori mori casapit fara mila din ordinul
unor stupizi senili ce se pretind a fi profeti, ori sfinti, aciuoati prin
birouri de Conferinte si Uniuni de tot felul. Astazi, parca mai mult ca oricand, impostori
din toate confesiunile vestesc contracost apocalipsa, ca pe un dar al dumnezeul
lor de imprumut. Adunatura de bezmetici
guralivi buni de dus la balamuc se erijeaza in slujitori ai lui dumnezeu
si reduta a adevarului. Istoria mare si infama de crime, adulter, pofte si hotii nerusinate
a Religiei Universale este zidita pe miliardele de istorii mici si infame de
crime, adulter, pofte si hotii ale fiecarui religios inrolat sub steagul
infect al „sfinteniei de ochii lumii”. Tu si eu, cititorule, suntem
tarati cu forta in mocirla asta a jocului de-a dumnezeu si mantuirea. Tu si eu putem alege istoria la care vrem sa fim partasi... Sunt
rare istoriile de barbatie, iar strajerii ratiunii sunt putini! Putini si
singuri! Si totusi, acesti „putini”
pastreaza inca echilibrul cu lumea asta de nebuni!