„Ascultati,
rasvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din stinca aceasta?”
Apoi Moise a ridicat mina, si a lovit stinca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incit a baut
si adunarea, si au baut si vitele. Atunci Domnul a zis
lui Moise: ,,Pentruca n'ati crezut in
Mine ... nu voi veti duce adunarea aceasta in
tara pe care i-o dau” [1].
Porunca divina, daca e sa o luam in serios, nu specifica faptul ca Moise ar fi
trebuit sa loveasca stanca de doua ori, ci doar o singura data. In plus, aceesi
porunca, nu facea mentiune expresa cu privire la imprecatiile si apelativele cu
care trebuia certat poporul hamesit de sete. Consecinta a „neascultarii”, Moise
a ramas cu buza umflata si nu a mai putut intra in tara fagaduita.
Arta politicii de a elabora minciuni gogonate care sa acopere nemernicia celor
cocotati in fruntea poporului ramane patentata de unicul om despre care ni se
spune ca a stat de vorba cu Dumnezeu fata catre fata; avand un mentor asa de
rafinat, nu ne este de mirare ca Moise a fost in stare sa convinga gloata de
neispraviti ca vina le apartine in
intregime, zicandu-le: ...Domnul S'a miniat pe mine, din pricina voastra.[2] Ca orice minciuna
adevarata, si aceasta a trebuit sa fie repetata, cu insistenta, pana la acceptare[3]. Nu intotdeauna „repetitia este
mama invataturii”: uneori poate fi si culmea prostiei, transformand o mare minciuna intr-un mare adevar. Asadar, aveti grija cu ce vi
se tot repeta prin biserici...