miércoles, 22 de mayo de 2013

Mafie...si Mafiot!


Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,,Vorbeste copiilor lui Israel, si spune-le: „Cind se vor face juruinte Domnului, dacă e vorba de oameni, ei să fie ai Domnului, după preţuirea ta. Iar preţuirea pe care o vei face unui bărbat dela douăzeci pină la şasezeci de ani, sa fie de cincizeci de sicli de argint, dupa siclul sfintului locas: daca este femeie, pretuirea sa fie de treizeci de sicli. Dela cinci pina la douăzeci de ani, preţuirea să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat, şi de zece sicli pentru o fata.  Dela o luna pina la cinci ani, pretuirea sa fie de cinci sicli de argint pentru un băiat, şi de trei sicli de argint pentru o fată. De la şasezeci de ani in sus, preţuirea să fie de cincisprezece sicli pentru un barbat, si de zece sicli pentru o femeie. Daca cel ce a facut juruinta este prea sărac ca să plătească preţuirea aceasta făcută de tine, să-l aduca la preot, sa-l pretuiasca; si preotul sa faca o pretuire potrivit cu mijloacele omului aceluia... preotul să-i socotească preţul si omul acela sa plateasca in aceeasi zi pretul hotarit ... Niciun om inchinat Domnului prin făgăduinţă nu va putea fi răscumpărat, ci va fi omorit... iar dacă vrea cineva sa rascumpere ceva din zeciuiala lui, sa mai adauge o cincime.[1]

Poate ca ati avut vreodata naivitatea de a crede ca, in economia divina, simpla vietuire pe fata pamantului a fiintei umane ar putea fi gratuita. Act reflex, cu totii proiectam asupra lui Dumnezeu valori care ii confera acestuia o aura de nobila marinimie, de condescendenta parinteasca ori de generozitate dezinteresata. Din pacate, aceasta imagine idilica despre dumnezeire nu este nimic altceva decat o alta perceptie eronata cu privire la cel care se pretinde a fi Alfa si Omega, Suveran peste Lume. Realitatea este insa radical diferita. Romantismul religios, in mrejele caruia ne lasam prea adesea si prea usor incatusati, este spulberat de tocmeala triviala de la inaltimea altarului convertit in taraba de troc rusinos si murdar! In viziunea lui Dumnezeu, oamenii sunt impartiti pe categorii de varsta, sex si conditie sociala; nu se "iarta" nimic: bogat sau sarac, fiecare „dobitoc” are pretul sau de rascumparare in relatia cu divinitatea, iar plata este imperios necesar a se face instant, cu bani gheata in poala popii cea larga cat un sac fara fund. In cazul nefericit in care vreun nevinovat ar indrazni sa se rascumpere din „proprietatea” divina, acesta ar urma sa fie omorat, bineinteles din iubire divina.

Exista o sintagma care descrie cu fidelitate relatia lui Dumnezeu cu creaturile sale: LACOMIE HRAPAREATA! In fata ei, Ioan 3:16 paleste rusinos a minciuna gogonata...



[1] Numeri 1:1-30

sábado, 4 de mayo de 2013

Manea Pascala


Doctrina centrala a crestinismului este Invierea: fara ea crestinismul nu ar avea nici un sens, credinta ar ramane doar o vorba goala iar Dumnezeul descris de religiosi nu si-ar mai justifica existenta. Temelia acestei doctrine –spun credinciosii– este Cuvantul lui Dumnezeu; insa la o cercetare mai amanuntita  observam ca Iubitorul de Oameni nu a suflat niciodata vreo vorba despre Invierea Mortilor; nici Patriarhii, nici Profetii, nici marele Moise nu erau la curent cu un asa Adevar minunat. Cu totii si-au dat obstescul sfarsit si cu asta basta. David insusi, aflat in pragul mortii, face urmatoarea marturisire: ,,Eu plec pe calea pe care merge toata lumea[1]; nu sufla nici o vorba despre Inviere, despre Judecata, Cetatea de Aur sau Marea de Cristal! Saducheii, preoti dinastici si pastratori de nadejde ale tainelor divine, respingeau cu vehementa aceasta erezie[2], condamnand fara retineri o asemenea gogomanie pe motiv ca Torah nu pomeneste  nici un cuvant despre Inviere!

Fagaduind prostimii marea cu sarea, Fariseii au aflat rapid ca pot castiga influenta, bani si privilegii fara numar, plasmuind povesti dupa inima si poftele cele multe ale poporului manelist. Dorinta dupa un trai mai bun si fuga de munca a dus la supralicitarea ofertei religioase pe principiul “gramada n-are varf”, inventand rapid noi dimensiuni ale spiritualitatii: imaginatia fertila a unor bezmetici religiosi a despuiat rapid cerul de misterul sau inerent, explicand cu lux de amanunte “lucruri, pe cari ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s'au suit[3]. Angajati in spirala seducatoare a fagaduintelor de tot felul, Fariseii prefigurau aparitia tarzie a crestinismului –incununare apoteotica a Minciunii cu laurii Adevarului absolut. Raiul, Iadul, Cetatea de Aur, Marea de Cristal, Cununa de Diamante si un Pamant Nou doar al lor, sunt toate motive omniprezente in maneaua universala a superstitiei religioase interpretata cu patos de poporul lautar intre doua altare invechite si-un gratar de mici stropiti cu bere: “sa moara dusmanul meu … ma iubeste dumnezeu!”



[1] 1Imparati 2:1
[2] Fapte 23:8  Saducheii zic ca nu este inviere, nici înger, nici duh, pe cand Fariseii le marturisesc pe amandoua.
[3] 1 Corinteni 2:9