domingo, 15 de diciembre de 2013

Ramasita

Sa nu urasc eu, Doamne, pe cei ce Te urasc si sa nu-mi fie scarba de cei ce se ridica impotriva Ta? Da, ii urasc cu o ura desavarsita; ii privesc ca pe vrajmasi ai mei. Psalm 139:21-22.
Daca este flamand vrajmasul tau, da-i paine sa manance, daca-i este sete, da-i apa sa bea. Caci, facand asa, aduni carbuni aprinsi pe capul lui, si Domnul iti va rasplati. Proverbe 25, 21-22
De-a-lungul vietii am cunoscut feluriti indivizi care-si revendica Norocul tont al sortii drept harul divin revarsat peste augusta lor faptura. Ei sunt "alesii", o plamadeala aparte, o ramasita de oameni pe care pamantul nu ii mai cuprinde de cata binecuvantare cazut-a peste ei din ceruri, asa... in dorul Lelii! Destepti nevoie mare si dornici de marire, "alesii" se-nalta singuri cu fruntea-ntr-o cununa de stele moarte. Cu un zambet sinistru, a lauda de sine, "alesul" revarsa-n juru-i un torent de multumire sulfuroasa in care cauta sa-nabuse frumosul si odihnirea pacii cuibarite in ceilalti, numiti generic "vrajmasi ai lui Dumnezeu". "Alesul" este depozitarul adevarului absolut si, in consecinta, nu poate fi contrazis; pentru el lumea se imparte intre idolatri si atei care merita, fara drept de apel, sa piara grabnic, striviti de ura viscerala a celor ce iubesc sincer pe Dumnezeu.

Un teatru absurd se desfasoara sub ochii nostri: mincinosii sadea pretind ca spun adevarul, hotii si pungasii, d-impreuna cu curvarii, pretind ca sunt verguri, iar criminalii compulsivi pretind ca iubesc pe vrajmasi lor, doar ca sa le mai poata ingramadi pe cap niste carbuni aprinsi cu dragoste frateasca; inselator si alunecos in vorbire, religiosul decreteaza ca nebunia lui e cea mai inalta stiinta, ca prostia este intelepciune si ca rautatea este expresia iubirii dusa la cel mai inalt nivel. O invalmaseala pestrita de idei, amestecata cu betia bolboroselilor fara de-nteles, transforma real-ul intr-un soi de supra-realism hipnotic, unde ratiunea este crucificata pe altarele ignorantei iar ultimul nebun stinge lumina la iesire. Intr-un "heirupism" general, reperele dispar: oricine nu se aliniaza turmei de nauci este rapid starpit de frica unei insanatosiri, fie ea si tarzie.

Nu stiu voi, dar eu mi-am scuturat pana si praful de pe incaltari! 

domingo, 10 de noviembre de 2013

Placebo

Religiosul zice in inima lui: „toate lucrurile lucreaza spre binele celor care cred...” Ca orice altceva in Univers, Viata sufera de entropie iar noi suntem bolnavi de Moarte: o moarte cronica, implacabila, ireductibila si imutabila! O Moarte dementa instalata A-Teo-Logic in Celula Primordiala a luat ostatica Viata din ea, transformandu-o miseleste intr-un calvar al luptei pentru salvare, eliberare ori mantuire –cum le place unora sa zica. Totusi... nu Moartea ucide Viata, cum lesne-am fi tentati a crede; ea doar ii otraveste existenta cu veninul Suferintei, furandu-i astfel demnitatea actului de A FI; despuiata de esenta frumusetii si nobletea menirii sale, Viata insasi comite suicid la scara universala, refuzand uraciunea imanenta a stricaciunii!

Victima naiva a titanicei inclestari, religiosul isi administreaza perfuzii in cap cu sperante desarte indoite cu aghiazma si tamaie, vandute ca leac de mare pret prin farmaciile spitalelor de nebuni unde doctorii sunt toti in faza terminala. Ne-ntelegand nimic din ce i se intampla, religiosul isi zice convingator ca orice-ar fi trebuie musai sa-i fie de bine. Asa se face ca Superstitia cu privire la Dumnezeu, la Ingeri, la Sfinti, la Moaste ori Noroc a intortocheat iremediabil mintea credinciosului ca nu cumva sa priceapa ca negarea realitatii nu implica vreo transmutare de esenta a acesteia, dupa cum nici proiectia in imaginar a nazuintelor incatusate sub zodia Vietii nu schimba natura conflictului originar si, pe cale de consecinta, nici deznodamantul acestuia.

Esenta Vietii este Demnitatea. In final, toti murim. Nebuni sau nu, ne vine randul. Nu-i nici o diferenta. O intrebare, totusi, se impune: Traiesti o moarte demna... ori Mori incatusat tot timpul Vietii?!?! 

domingo, 25 de agosto de 2013

Magarie

De vreo cateva milenii incoace, religiosul de pretutindeni savureaza cu nesat o istorie care, in ciuda faptului ca este mentionata in Cartea Cartilor, are totusi o insemnatate nu de neglijat. Scriptura spune lumii ca a fost o data ca niciodata un profet al lui Iehova numit Balaam, care „s-a sculat de dimineata, a pus saua pe magarita si a plecat cu capeteniile lui Moab... Domnul a deschis gura magaritei, si ea a zis lui Balaam: "Ce ti-am facut, de m-ai batut de trei ori?"... Balaam a raspuns magaritei: "Pentru ca ti-ai batut joc de mine; daca as avea o sabie in mana, te-as ucide pe loc."... Magarita a zis lui Balaam: "Nu sunt eu oare magarita ta pe care ai calarit in tot timpul pana in ziua de azi? Am eu oare obicei sa-ti fac asa?" Si el a raspuns: "Nu..."[1] s.a.m.d.p.

Nimic altceva nu poate fi mai natural si mai firesc decat un dialog amabil, plin de reverenta, de respect si dulcegarii spirituale intre stapanul profet si magarita curtezana  – cu coada ridicata a emotie. Fara indoiala ca cei doi, profitand de nefireasca minune, nu s-au oprit aici, ci au dat frau liber vorbei incatusata in bestia naroada, confesand natural pacate nenaturale, emotii si sentimente neimpartasite pana atunci, imbatranind frumos, unul alaturi de celalalt, in fata unei teici cu apa stravezie. Si probabil c-ar mai fi vorbit si astazi daca n-ar fi fost ca –detaliu insignifiant– vulgara moarte sa nu le fi umplut amandurora cu tarana gura deschisa de Domnul Dumnezeu.

Un lucru este fundamental: Dumnezeu vorbeste prin magari ori... magarite epileptice cu spume la gura si coada ridicata a emotie! Mi-e tot una.  Ii vedem si-n zilele noastre: niste magari si ei acolo, cocotati cu duhoarea lor puturoasa pe la amvoane ori aliniati talamb cu urechile lor large si blege printre banci, la rumegat de anafura cu vin! Bezmetici naluciti de vedenii desarte ori surziti de soaptele Duhului, ratacind drumul pe-aratura, tropaind zgomotos prin vietile altora ori aruncand apocaliptic cu copita-ndarat! Ii auzim si vedem peste tot:  la radio, la tv... ori pe net navigand! Caci de cand le-a deschis Dumnezeu gura nu s-a mai gasit nimeni sa-i strige pe nume, amintindu-le originea comuna: magarilor... tot magari sunteti!








[1] Numeri 22: 21-30

sábado, 27 de julio de 2013

Adevarul Prezent

Astazi am mers la biserica. Nu va ingrijorati, nu obisnuiesc sa arunc margaritare la porci, nici sa ma amestec cu taratea; este doar un ritual nevinovat pe care il indeplinesc cu mult drag intru adoratia singurului meu Dumnezeu (cel ce citeste sa inteleaga...). Nici una nici doua, am aflat cu "groaza" ca Satana salasluieste literalmente in televizor, si ca traim ultimele clipe ale istoriei. Am fost avertizati ca aceia care nu cunosc Adevarul Prezent nu vor putea mosteni Cetatea de Aur, nici nu se vor putea bucura de Stelele-atarnate in Coroana de Aur care ii asteapta inexorabil la Marea de Cristal, ca o para malaiata cazuta din mana Tatalui Imparat.

Am aflat ca "marea prigoana" sta sa inceapa si ca religiosilor care au adevarul suprem si lumina orbitoare a marturiilor inspirate de pana divina li s-au pregatit locuri de tortura in subsolurile tuturor celorlalte biserici, in frunte cu cea catolica, conform unui plan strict secret pe care il stie toata lumea. Am aflat ca Dumnezeu "vrea sa cerne" biserica lui, si ca Satana insusi "cauta sa cerne" pe cei care vor sa stea fermi in adevar. De asemenea am aflat ca "este oameni infiltrati" de Satana in biserica celor alesi: la fiecare suflet adus de Dumnezeu "este doi" adusi de Cel Rau printr-un program bine stabilit si secret dar binecunoscut de catre religiosii analfabeti;  se da cazul ca cei doi nou veniti sunt niste minti sclipitoare care au ca unica misiune pierderea acelui unu singur. Continuarea povestirii nu stiu sa v-o mai relatez, pentru ca am iesit nitel afara pentru a trage in piept o gura de aer proaspat, neviciat.

Unicul Adevar Prezent este faptul ca religiosii sunt profund analfabeti, lobotomizati cu satarul demonului nemilos al ignorantei, fiind goliti de orice bun simt. Intr-o frenezie a revarsarii de daruri si talanti, religiosii se lasa cuprinsi pe dea-ntregul de mrejele feluritelor boli psihice, tragand vartos pe nas putoarea sulfuroasa a focului cel vesnic. Inchei, dragii mei, prin a reproduce cuvintele unui bun prieten al meu: "am fost la biserica si mi-a ajuns pentru urmatorii doi ani!

lunes, 1 de julio de 2013

Quo Vadis?

Am aflat de la adeptii superstitiilor religioase ca sunt un ignorant, ca nu stiu de unde vin si nici incotro merg, ca moralul sau amoralul nu au sens decat in paradigma unui Dumezeu, si ca fara Dumnezeu viata este in intregime lipsita de sens. Aveau dreptate: eu nu stiu nici de unde vin si nici incotro ma indrept, Universul nu pricepe de moral si amoral, Viata este in totalitate golita de sens cand il introduci pe Dumnezeu in ecuatiile ei, iar Biserica nu  este nimic altceva decat o odaie cu o usa: seamana mai mult a puscarie cu peretii tatuati de disperarea celor intemnitati acolo pe viata …


Tuturor religiosilor care stiu precis de unde vin si incotro se indreapta nu le cer sa ne impartaseasca din stiinta lor atotcuprinzatoare: de vreo doua milenii incoase ni se tot vara pe gat cu de-a sila, obligandu-ne sa le ascultam discursul inveninat de putoarea miseliei si a vanzarii de frate; ne-au speriat cu excomunicarea si cu rugul aprins, cu uleiul incins si cu moartea celor o mie de cutite, insa nimeni nu i-a crezut. Arogant, Biserica si-a atribuit dreptul de a defini moralul si amoralul doar pentru a justifica imoralul din existenta ei… sau pentru a-l infiera sangeros in viata altcuiva…  Chiar nu putem fi si ALTFEL???

MORALA RELIGIOASA ARATA CAM ASA...



miércoles, 22 de mayo de 2013

Mafie...si Mafiot!


Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ,,Vorbeste copiilor lui Israel, si spune-le: „Cind se vor face juruinte Domnului, dacă e vorba de oameni, ei să fie ai Domnului, după preţuirea ta. Iar preţuirea pe care o vei face unui bărbat dela douăzeci pină la şasezeci de ani, sa fie de cincizeci de sicli de argint, dupa siclul sfintului locas: daca este femeie, pretuirea sa fie de treizeci de sicli. Dela cinci pina la douăzeci de ani, preţuirea să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat, şi de zece sicli pentru o fata.  Dela o luna pina la cinci ani, pretuirea sa fie de cinci sicli de argint pentru un băiat, şi de trei sicli de argint pentru o fată. De la şasezeci de ani in sus, preţuirea să fie de cincisprezece sicli pentru un barbat, si de zece sicli pentru o femeie. Daca cel ce a facut juruinta este prea sărac ca să plătească preţuirea aceasta făcută de tine, să-l aduca la preot, sa-l pretuiasca; si preotul sa faca o pretuire potrivit cu mijloacele omului aceluia... preotul să-i socotească preţul si omul acela sa plateasca in aceeasi zi pretul hotarit ... Niciun om inchinat Domnului prin făgăduinţă nu va putea fi răscumpărat, ci va fi omorit... iar dacă vrea cineva sa rascumpere ceva din zeciuiala lui, sa mai adauge o cincime.[1]

Poate ca ati avut vreodata naivitatea de a crede ca, in economia divina, simpla vietuire pe fata pamantului a fiintei umane ar putea fi gratuita. Act reflex, cu totii proiectam asupra lui Dumnezeu valori care ii confera acestuia o aura de nobila marinimie, de condescendenta parinteasca ori de generozitate dezinteresata. Din pacate, aceasta imagine idilica despre dumnezeire nu este nimic altceva decat o alta perceptie eronata cu privire la cel care se pretinde a fi Alfa si Omega, Suveran peste Lume. Realitatea este insa radical diferita. Romantismul religios, in mrejele caruia ne lasam prea adesea si prea usor incatusati, este spulberat de tocmeala triviala de la inaltimea altarului convertit in taraba de troc rusinos si murdar! In viziunea lui Dumnezeu, oamenii sunt impartiti pe categorii de varsta, sex si conditie sociala; nu se "iarta" nimic: bogat sau sarac, fiecare „dobitoc” are pretul sau de rascumparare in relatia cu divinitatea, iar plata este imperios necesar a se face instant, cu bani gheata in poala popii cea larga cat un sac fara fund. In cazul nefericit in care vreun nevinovat ar indrazni sa se rascumpere din „proprietatea” divina, acesta ar urma sa fie omorat, bineinteles din iubire divina.

Exista o sintagma care descrie cu fidelitate relatia lui Dumnezeu cu creaturile sale: LACOMIE HRAPAREATA! In fata ei, Ioan 3:16 paleste rusinos a minciuna gogonata...



[1] Numeri 1:1-30

sábado, 4 de mayo de 2013

Manea Pascala


Doctrina centrala a crestinismului este Invierea: fara ea crestinismul nu ar avea nici un sens, credinta ar ramane doar o vorba goala iar Dumnezeul descris de religiosi nu si-ar mai justifica existenta. Temelia acestei doctrine –spun credinciosii– este Cuvantul lui Dumnezeu; insa la o cercetare mai amanuntita  observam ca Iubitorul de Oameni nu a suflat niciodata vreo vorba despre Invierea Mortilor; nici Patriarhii, nici Profetii, nici marele Moise nu erau la curent cu un asa Adevar minunat. Cu totii si-au dat obstescul sfarsit si cu asta basta. David insusi, aflat in pragul mortii, face urmatoarea marturisire: ,,Eu plec pe calea pe care merge toata lumea[1]; nu sufla nici o vorba despre Inviere, despre Judecata, Cetatea de Aur sau Marea de Cristal! Saducheii, preoti dinastici si pastratori de nadejde ale tainelor divine, respingeau cu vehementa aceasta erezie[2], condamnand fara retineri o asemenea gogomanie pe motiv ca Torah nu pomeneste  nici un cuvant despre Inviere!

Fagaduind prostimii marea cu sarea, Fariseii au aflat rapid ca pot castiga influenta, bani si privilegii fara numar, plasmuind povesti dupa inima si poftele cele multe ale poporului manelist. Dorinta dupa un trai mai bun si fuga de munca a dus la supralicitarea ofertei religioase pe principiul “gramada n-are varf”, inventand rapid noi dimensiuni ale spiritualitatii: imaginatia fertila a unor bezmetici religiosi a despuiat rapid cerul de misterul sau inerent, explicand cu lux de amanunte “lucruri, pe cari ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s'au suit[3]. Angajati in spirala seducatoare a fagaduintelor de tot felul, Fariseii prefigurau aparitia tarzie a crestinismului –incununare apoteotica a Minciunii cu laurii Adevarului absolut. Raiul, Iadul, Cetatea de Aur, Marea de Cristal, Cununa de Diamante si un Pamant Nou doar al lor, sunt toate motive omniprezente in maneaua universala a superstitiei religioase interpretata cu patos de poporul lautar intre doua altare invechite si-un gratar de mici stropiti cu bere: “sa moara dusmanul meu … ma iubeste dumnezeu!”



[1] 1Imparati 2:1
[2] Fapte 23:8  Saducheii zic ca nu este inviere, nici înger, nici duh, pe cand Fariseii le marturisesc pe amandoua.
[3] 1 Corinteni 2:9

lunes, 25 de febrero de 2013

Puticlub


Poporul lui Dumnezeu se pregatea sa intre in Canaan, pamantul fagaduintei, unde curge neincetat doar lapte si miere. Iosua, ucenicul lui Moise, a trimis preventiv doi agenti sub acoperire sa iscodeasca atent zona. Cercetand cu dibacie evreiasca locurile si oamenii, iscoadele n-au intarziat prea mult pana au luat firul laptelui si al mierii care i-a condus, fara prea multe ocolisuri, taman in boudoir-ul unei curve renumite de prin partea locului. Nu vrem sa punem la indoiala moralitatea iscoadelor israelite, asa ca ne imaginam, ce-i drept impotriva firii, ca toate informatiile strategice privind Canaanul si laptele lui zaceau uitate la bordel, sub un maldar de rufe abandonate de niste clienti uituci si cu calduri. Isteti din cale-afara, slujitorii Domnului au iscodit profund si cu deamanuntul tot ce era de iscodit prin bordel, storcand informatii pretioase picatura cu picatura –uneori mai la figurat, alteori mai la propriu. Satisfacuti nevoie mare si cu misiunea sfanta indeplinita pe-ndelete, iscoadele s-au legat cu juramant in Numele lui Yahve sa nu omoare curva guraliva pe motiv ca-i ... credincioasa!  

Prinsa intre ciocanul evreiesc si nicovala canaanita, Rahav isi salveaza viata ticluind mestesugit minciuni plasmuite dupa o tehnica perfida, invatata prin mijloace specifice la locul de munca. Infierata in oricare alta parte a Scripturii, perfidia proverbiala a curvelor se transforma inexplicabil in principiu de mantuire pentru Rahav si casa ei: nu e rau daca minti ... cata vreme este in favoarea lui Dumnezeu ori a supusilor sai. Rasplata? Viata vesnica! Rahav are numele scris in cartea vietii din ceruri! Aceasta mostruozitate isi are justificarea in principiul relativizant al „binelui ultim” cu care toti religiosii isi umplu lacom gura: Legea este intr-adevar sfanta, dreapta si buna ... dar masura interpretarii sale este Hristos, si asta schimba radical paradigma, transformand porunca imutabila intr-o sarada cu iz de parodie pentru prosti, cand in realitate vorbim despre curve, curvari, mincinosi si criminali! Uitati principiul „unde-i Lege nu-i tocmeala!” Daca in joc sunt interese ceresti, principiul nu mai functioneaza: cel putin pentru religiosi!

PS. Nu avem informatii ca Rahav s-ar fi apucat subit de agricultura ori pastorit... insa o puteti gasi in Noul Ierusalim, pe strada Sperantei, la parter: are atarnata la fereastra o franghie de fir caramiziu...si asteapta!!!

viernes, 18 de enero de 2013

Cu doi de "i"


Romanii stiu precis si in detaliu vietile si pataniile unor personaje nastrusnice de prin Orient: Avram, Iacov ori Isaac, sunt doar cateva exemple in acest sens; pe aripi usoare de Sirroco, povestile lor s-au raspandit ca focul intr-o padure de uscaturi hiperboreene. Tamar, Agar, Onan,  ori Anania, sunt toti subiecte de apriga scrutare, intr-o lume prea lesne considerata a fi civilizata; intr-o opintire universala, hoarde nesfarsite de “intelectuali” si “teologi” ne dezlega pururea dilema cea veche de la facerea lumii: a fi sau a nu fi … religios! Asa se face ca lumea crestina de astazi se da de ceasul mortii sa-si explice misteriile profund transcedentale ascunse in trambita vreunui inger fara treaba, in discursul vreunei magarite turbate, ori in mersul pe jos prin Sinai; nici templul ovreu nu este trecut cu vederea, nici Shekinah, nici ciucurii vestmintelor unor neghiobi, iar disputa suprema pare sa fie una cu adevarat cruciala: Isus se scrie cu doi de”i”, sau doar cu unul singur?  

Intre timp se nasc, se chinuiesc si mor pe la noi pe la Planeta gramezi intregi de Prometei incapatanati sa daruiasca Omenirii “focul”, “roata” si “apa calda”.  Ei sunt fauritorii de “morala”, de “etici” ori “stiinti”; sunt creatorii de “frumos”, de “bun” si de “placut”. Minuni de munca si monumente de intelepciune, acesti corifei, vechi si moderni, au daruit Lumii TOT si nu i-au cerut NIMIC in schimb, fix ceea ce au si primit! Majoritatea au trait in nevoi viata toata, iar cei mai multi au sfarsit la balamuc otraviti cu mercur, ori la groapa comuna, sub o vadra de var si o stanca pe piept. Datorita lor mai suntem astazi Oameni, ei… carora noi "nu suntem vrednici sa le atingem incaltamintea", ei au fost singurii care s-au supus chemarii de a ne apara de Dumenzei! Lor le-a fost mai usor sa arda pe rug decat sa lucreze la “descreierarea” semenilor. Ei au ales mai degraba “stalpul” infamiei decat pactul iubirii cu dracul randuit dumnezeu! Lor nu le cunoaste nimeni, nici numele, nici vietuirea, nici creatia, nici mostenirea! Rusine noua, CINSTE LOR! VESNICA CINSTIRE!!! Afara-i Intuneric! Nu-i nimeni sa aprinda Lumina?

Omagiu inchinat dumnezeului versului romanesc: EMINESCU! Se scrie cu un singur "i".

miércoles, 9 de enero de 2013

Alchimistul


De cand ma stiu, am avut o curiozitate nestavilita sa aflu  ce face Dumnezeu acolo sus –prin ceruri; aceeasi curiozitate au impartasit-o inaintea mea miliarde de alti oameni care au avut –ca si mine... ca si tine– nesansa de a se fi nascut ditr-o coasta de lut furata in somn. Intamplator sau nu, cautarile noastre au dat peste raspunsul perfect: „Tatal Meu lucreaza (...) Eu deasemenea lucrez[1]; Vidul din raspunsul lui Isus a umplut pe deplin Golul din cautarile multora, iar scrutarea curajoasa s-a transformat brusc intr-o masiva Gaura Neagra: pentru ei Dumnezeu este Arhetipul marelui Combinator care lucreaza cu dibacie divina la formula magica a Mantuirii de Oameni. Ingredientele „lucrarii” sale sunt invariabile: un  Profet[2], un Popa[3] si-un Contabil[4], cocotati tustrei in capul unei mafii de simbriasi[5] strangatori de dijma[6] si ucigasi de frati[7] –a se citi Statul. Ca intr-un joc stupid de-a „alba neagra”, Dumnezeu fagaduieste fix Mantuirea, plamadind neincetat in covata Lumii aceleasi vechi combinatii de „patru luate cate trei”... Dumnezeu este Alchimistul Perfect: nu ofera Nimic ... Niciodata, insa cu totii il credem pe Cuvant!

... un Profet, un Popa si-un Contabil: trei elemente... o singura credinta! Asa incepe orice scorneala bolnava care, cu putin noroc si multi prosti, se va converti intr-o religie nou-nouta: o masinarie uriasa de fabricat iluzii scumpe la care unii subscriu din speranta lacoma, altii din ignoranta toanta, iar restul din prostie rafinata... Statul  este nelipsit din schema: cameleonic si perfid, statul disimuleaza abil hotia dijmei in datorie ireductibila iar crima ordinara in jertfa sfanta pentru „orice”. Cu un tupeu fara margini, tuspatru se cocoata semet pe grumajii puroiati de munca ai multimii pe care o numesc mai simplu „prostime”. Manata de golul din stomac si strunita cu strasnicie de darlogii ignorantei, multimea nu cunoaste odihna: intre „biciul” Statului si „scorpioanele” Religiei, multimea este redusa la statutul de animal de povara menit sa tina Capul in pamant si Jugul pe umar. Ea n-are vreme de filosofat: Mantuirea ei e Oblojeala carnii sfasiate si Leacul pentru puroiul intarit de pe grumaji... insa Nimeni nu i le ofera! Aceasta este lumea noastra... o neintrerupta istorie de suferinta crunta, o inlantuire nesfarsita de oportunisti ordinari, de criminali de solda sfanta si contabili de guler alb!

Astazi este ocazia nasterii unei noi Paradigme: o Lume pe placul Nostru!



[1] Ioan 5:17   Dar Isus le -a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează pînă acum; şi Eu de asemenea lucrez.”
[2] Deuteronom 34:10  În Israel nu s'a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut fatã în fatã.
[3] Exod 28:1  … pe fratele tău Aaron şi pe fiii săi (…) pune-i deoparte în slujba Mea ca preoti…
[4] 1 Cronici 26:24  Şebuel, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, îngrijea de vistierii.
[5] Judges 18:3-4  … tînãrului Levit  (…) a răspuns: ,,Mica (…) îmi dã o simbrie, si eu îi sînt preot.``
[6] Numeri 18:30  … partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită Leviţilor…
[7] Exodus 32:27-28  Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: “Fiecare din voi sa se încinga cu sabia; mergeti si strabateti tabara dela o poarta la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.” 28  Copiii lui Levi au facut dupa porunca lui Moise; si aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.