jueves, 31 de mayo de 2012

Frustrare divină


Suferiţi pedeapsa, zice apostolul Pavel,...: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?[1] Răspuns: un tată nu pedepseşte pe cel inocent, pe cel fără apărare, pe cel neajutorat, pe cel nou născut, etc...etc...! Un tată nu îşi ucide pruncul, iar când îl pedepseşte o face cu măsură![2] YHWH însă, ne înghesiue pe toţi cu de-a sila, fără noimă, în malaxorul căpcăun al morţii hîde! Maniac violent din fire, YHWH şi-a înecat invariabil furia în sângele pretinşilor săi „copilaşi”. Se pare că „iubirea Lui cea mare” nu-şi găsea împlinirea decât în devorarea ritualică a sărmanelor creaturi, oricare ar fi fost ele. Fumul de carne la grătar[3] ori tigaie[4] a fost dintotdeauna o slăbiciune a nărilor sale divine, iar carnagiul o privelişte încântătoare pentru ochii Săi tăioşi şi setoşi de mult sânge[5]. Nu ştim dacă în „Ceriuri” s-o găsi „careva” dispus să-I trateze furia necontrolată, însă aici pe Pământ îl avem pe Freud.[6]

Fără nici un dubiu, Dumnezeu este un defazat! Depăşit cu viteza luminii de paşii de melc ai hominidului moralist, YHWH încă se mai crede părintele despot care îşi snopeşte în bătaie creaturile, argumentându-şi bestialitatea furiei disproporţionate prin dragostea nespusă cu care îşi iubeşte stirpea! Prizonier pierdut iremediabil în mentalităţi desuete, YHWH cel Omniscient şi Omnipotent se vede „pus la colţ” de puţinul bun simţ al celor 1400 cm3 de materie cenuşie bipedă;  pentru liniştea şi „odihna veşnică” a lui YHWH, sperăm să fie resorbit de aceeaşi placenta cenuşie din care s-a născut pe vremea când ... grota era prea umedă şi rece, iar fulgerul prea infiorător!!!


[1] Evrei 12:7
[2] Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; Evrei 12:10-11  
[3] Să aduceţi ca ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: treisprezece viţei, doi berbeci, şi patrusprezece miei de un an fără cusur. Numeri 29:13 
[4] Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s'o aduci prăjită; s'o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului. Levitic 6:21
[5] În noaptea aceea, a ieşit Îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. 2 Regi 19:35  

martes, 29 de mayo de 2012

Datorie

De cum ne naştem, există două instituţii care ni se vâră pe gât ca un „dat” universal, obligatoriu şi imprescindibil: Dumnezeu şi Statul. Primul ne urează un călduros „bun venit” în lume, şuierîndu-ne iubitor printre dinţi că suntem vinovaţi de moarte, dar cum datoria a plătit-o El Lui Însuşi,[1] acum suntem datori vânduţi Lui![2] Cel de-al doilea e niţel mai practic; fără a se complica în fabulaţii inutile, sare peste partea cu „vinovăţia” şi trece direct la aspectul derivat al acesteia, respectiv la „datorie”: toţi suntem datori vânduţi Statului, dar nimeni nu ştie nici de ce, nici pentru ce, întocmai ca şi în cazul lui Dumnezeu!

Complicitatea osmotică a celor două instituţii explică natura lor nespus de „iubitoare”, întru-cât şi Unul şi Altul ne vor binele cu orice preţ! [3] Pe principiul comunist „vom economisi oricât de mult ne-ar costa” amândoi sunt gata să ne sufoce într-o moarte lentă, agonizantă, vândută pe bani grei drept viaţă pur şi simplu, sau Viaţă Veşnică, după caz!  Cert rămâne un singur lucru: şi Dumnezeu şi Statul ne iubesc, pe noi toţi, până la moarte! Partea neplăcută este că, şi Unul şi Celălalt, iau această declaraţie... literalmente!



[1] Sună a ... corupţie... şi poate fi încadrat la „foloase necuvenite”.
[2]   Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie cã trãim, fie cã murim, noi sîntem ai Domnului. Romani 14:8
[3]  Statul... este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. Romans 13:4

domingo, 20 de mayo de 2012

Minciună sfântă


Dumnezeu a zis: ”Să nu minți!”...  Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, YHWH, Dumnezeul tău ... te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; … YHWH va depărta de la tine orice boală[1]….Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta ….YHWH te va copleşi cu bunătăți … YHWH te va face să fii cap, nu coadă![2]

Cu toate acestea nimeni nu pare să țină seama de poruncă: Avram mințea de înghețau apele[3], nevastă-sa  îl mințea gingaș pe Dumnezeu ”ca la ușa cortului”[4], Şifra şi Pua s-au pricopsit cu niscaiva odăi și ceva orătănii mințind după voia Domnului[5], Duhurile Cerești născocesc planuri mincinoase la ordinul lui YHWH[6], iar Dumnezeu Însuși croiește cele mai  năstrușnice minciuni pentru a-și atinge obiectivele sale profund iubitoare[7].

Totuși, stați fără nici o grijă: "YHWH nu este un om ca să mintă!"[8], El minte… ca un DUMNEZEU!!!


[1] Deuteronom 7:12-15
[2] Deuteronom 28:6-13  
[3] Geneza 20:2 Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: ,,Este sora-mea!”
[4] Geneza 18:13-15  13 Domnul a zis: ,,Pentru ce a rîs Sara…? … 15 Sara a tăgăduit, și a zis: ,,N'am rîs !” … Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs!”
[5] Exod 1:15-21 Şifra şi Pua… au răspuns lui Faraon: ,,Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei.”  20 Dumnezeu a făcut bine moașelor; … Dumnezeu le-a făcut case.
[6] 1 Împărați 22:20-22 ... și Domnul a zis: ,Cine va amăgi pe Ahab ... și un duh a venit și s'a înfățișat înaintea Domnului, și a zis: ,Eu îl voi amăgi.`  22 Domnul i -a zis: ”Cum?” ”Voi ieşi”, a răspuns el, ”şi voi fi un duh de minciună”. Domnul a zis:”Îl vei amăgi,...ieşi, şi fă așa!”
[7] 2 Tesaloniceni 2:11Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună!
[8] Numeri 23:19  

viernes, 11 de mayo de 2012

Olimpiadă


Londra, un oraș cu peste 7.500.000 de locuitori, se pregătește de Olimpiadă: uriașe dispozitive logistice sunt activate pentru ca cei peste 1.200.000 de vizitatori asteptați la Jocurile Olimpice să nu declanșeze colapsul sistemului de transport, aprovizionare sau medical-sanitar. Stocurile de  orice fel sunt inventariate iar aprovizionarea suplimentară este declanșată la toate nivelurile: până și rezerva de sânge a spitalelor este sporită cu 30%. Îngrijorate de haosul ce ar putea avea loc pe aeroporturile din capitală, companiile aeriene sunt în stare de alertă în fața avalanșei a peste 320.000 de vizitatori străini[1]. Situaţia a fost descrisă ca fiind o posibilă “furtună perfectă”, în care cererea creşte brusc iar oferta scade vertiginos, producând adevărate convulsii în sistem. Există temeri că Anglia n-ar fi pe deplin pregătită și că, în faţa provocării, Regatul Unit s-ar trezi cu ”reputaţia pătată”.

Cu peste 3.000 de ani în urmă nu existau asemenea primejdii. Intrând în Canaan pe la Ghilgal, vreo 2.000.000 de vagabonzi[2]hămesiți de foamea oarbă a pribegiei de 40 de ani prin deșertul arid și sterp, se prezintă ”pe nepusă masă” la frontiera unui ținut pustiu --populat cu cel mult câteva mii de indigeni-- la început de primăvară, pe când prin hambarele localnicilor bântuia foamea. Acolo mana a încetat să mai cadă …iar poporul a mîncat din grîul ţării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mîncat.[3] Libertatea de mișcare neîngrădită, asistență alimentară gratuită și sacrificiul de sine erau valori supreme pentru Canaaniți: sosirea milioanelor de mușterii nepoftiți, cu foamea-n gât, nu a ridicat dificultăți deosebite, cu excepția măcelariririi subite a gazdelor altruiste. Canaaniții nu aveau în nici un caz probleme de infrastructură sau dezechilibru social, iar dacă le aveau, par a le ignora total,  ”prin credință”, de dragul musafirilor călăi!

Canaaniții, se pare, erau pregătiți ... pentru Olimpiadă!



[1] conform unui studiu realizat de Oxford Economics
[2] 600.000 de bărbați asezonați cu minimum o nevastă, doi copii și-o țiitoare pe ici pe colo, fără a mai ține cont de gloata de străini care se aciuase pe lângă evrei, conform Exod 12:37-38    
[3] Joshua 5:10-12

miércoles, 9 de mayo de 2012

Fisiunea… pe (s)uliță


Mult timp înainte de invenția bombei atomice, ovreii aveau propria lor variantă de Uraniu235. ”Îmbogățit” în centrifuga isteriei religioase generalizate și a fanatismului yahvist exacerbat, ”ovreiul atomic” era produsul direct al Dumnezeului său. Mult mai stabil și mai ușor de manipulat decât periculosul material radioactiv, ”bomba atomică” evreiască avea nume și prenume, mergea pe două picioare și, inevitabil, purta suliță:

…Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei … şi-a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, şi i-a omorît... [1]
…Iaşobeam, fiul lui Hacmoni … şi-a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, pe cari i-a omorît dintr'o singură dată.[2]
…Ioşeb-Basşebet, Tahchemonitul … şi-a învîrtit suliţa peste opt sute de oameni, pe cari i-a omorît dintr'o dată.[3]
... Atunci Duhul Domnului a venit peste el (Samson n.n)... 15 El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mîna și a luat-o și a ucis cu ea o mie de oameni[4] ... iar ceva mai târziu ... trei mii de inşi[5] dintr-o singură dată!

Chiar dacă s-a dovedit a fi mai puțin distructiv decât geniul malefic al tehnologiei moderne, ”ovreul atomic” conserva cu furie în brațu-i vânjos energia unei mici bombe atomice de astăzi! Fiind la fel de ”radio-activi” --însă cu timp de înjumătățire mult mai alert-- acești ”aleși ai Domnului” s-au dovedit a fi infinit mai criminali decât o nenorocită de bombă nucleară: masacrul manual, implicarea emoțională și patima exterminatorie fac din acești derbedei simboluri hidoase ale maleficului cel mai obtuz, iar din Dumnezeu... o relicvă odioasă a nebuniei umane!


[1] 2 Samuel 23:18
[2] 1 Cronici 18:11
[3] 2 Samuel 23:8
[4] Judges 15:14-15  
[5] Judges 16:27