domingo, 30 de diciembre de 2012

La multi ani!


Intre bine si rau exista Speranta, dupa cum exista Fericire intre cunoastere si ignoranta. Astazi –la cumpana dintre Maine si Ieri, transmit Fericire si Speranta tuturor celor care m-au insotit pe parcursul unui intreg an de aventura si cautari! Sper ca acelasi spirit introspectiv care v-a impins pe taramul cautarilor de Om, sa plamadeasca in voi un Izvor de ape curate –cu mireasma de proaspat, din care sa se adape Anchilozatul Om Bun Purtatorul de Morti... 

La multi ani 2013!

lunes, 17 de diciembre de 2012

Ipocrizie


E vanzoleala mare prin America ba chiar prin lume: un nebun din droaia de nebuni care face “mare” o natie marunta, s-a pus pe omorat copii nevinovati in scoala unde se educă cea mai ipocrita natie de pe fata pamantului. Nebunia omorului propri-uzis a palit pe langa frenezia descatusata de oribilul incident: milioane de pudibonzi religiosi virgini pana-n zigot, d-impreuna cu tot soiul de “mioarefete-mari la senectute, se dau de ceasul mortii in lamentari teatrale cu privire la ceva "reformă", "desavarsire", "sigiliu" ori "glorificare", invocand izbavire de la Printul Pacii, ori de la Pastorul cel Bun, visand insistent la Cai Verzi pe Pereti

How worse? – zic ei–  For how long? Come Lord Jesus!

Amnezic profesionist, religiosul de chenzina grasă afla tardiv ca exista moarte si la el acasa, nu doar prin Africa, Irak, Afganistan ori aiurea. Deontologii lui Dumnezeu –moralisti fara morala, nu-si mai ascund rautatea endemica din discursul cu care au infestat lumea: cu ochii pironiti catre Vidul Cosmic isi lanseaza bolboroseala-n eter… Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură, şi nu în mînia Ta, ca sa nu ma nimicesti! Varsa-ti mînia peste neamurile cari nu Te cunosc, şi peste popoarele cari nu cheamă Numele Tău![1] Aceia oricare ar fi ei,  pot muri linistit si-n tacere; ei pot suferi si indura gloantele si bombele crestine, ca doar n-o fi foc: e doar deontologic sa fie asa, cata vreme acesta este pretul de platit pentru chenzina sfanta, pentru bobul de linte si galonul ieftin de benzina!

* Dedicata tuturor pudibonzilor de Cernica, Andrews si Alte-Cele, naivi indignati ca armele trag cu glont care ucide  pe la ei prin State, iar nu cu flori si mireasma de Chanel ca in Africa, Irak si Afganistan.


[1] Ieremia 10:24-25  
  

viernes, 30 de noviembre de 2012

Fornicaţie... morală


Vânat în ţara sa pentru o crimă ordinară, fugar, cu frica-n oase, Moise se refugiază în oceanul de linişte găsit sub fusta madianitei Sefora. După ce i-a ”mâncat” tinereţea copilei şi pospaiul de avere al socrului, Moise şi-a luat nevasta şi copiii... şi s'a întors în ţara Egiptului[1] unde, brusc, şi-a descoperit ”talantul” de profet, ”darul” de conducător, şi ”înţelepciunea” de legiuitor. Cocoţat în fruntea unei adunături de descreieraţi, decretează: ”Cînd cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s'ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui să-i scrie o carte de despărţire, şi să-i dea drumul din casa lui”.[2] Astfel, ”Moise… a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire (femeii, n.n.) şi s'o lase[3], chiar dacă ştia prea bine că dela început n'a fost aşa[4].

Oportunist mizer, ”acrit”  fiind de carnea flacă şi de ţâţa lălâie a madianitei cândva mult dorită şi adorată, Prietenul lui Dumnezeu îşi expediază nevasta cu feciori cu tot – plocon la Ietro-n bătătură[5]. Mânat de sentimente şi emoţii nesperat de pământeşti pentru cineva care pretinde că vorbeşte cu YHWH faţă către faţă, decide sec – cu apă-n gură, că e timpul să guste liber din sânul cald şi nurii proaspeţi ai unei etiopience măslinii, cu coapsa fragedă şi fermă. Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă,”[6] dar Dumnezeu le-a închis gura subit, lovindu-i democratic cu lepră din cap până-n picioare, lecţie pricepută de toţi cei care ar mai fi-ndrăznit vreodată să chestioneze dreptul la fericire trupească a moşului nesătul. Fornicaţia – bat-o focul, şi stricăciunea inimii sunt – categoric, preferatele lui Moise ...  dar şi slăbiciunile lui Yahve-Zeu!   



[1] Exod 4:3
[2] Deuteronom 24:1
[3] Marcu 10 :4
[4] Matei 19:8
[5] Exod 18:2-6 « Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimeasă acasă. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; … a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. A trimes vorbă lui Moise să -i spună: "Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi. »
[6] Numeri 12:1 ...căci luase o femeie etiopiană

miércoles, 14 de noviembre de 2012

Lăsaţi copilaşii să vină la mine...


... pe cînd (Elisei, Omul lui Dumnezeu, n.n.) mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” 24 El s'a întors să-i privească, şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfîşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.[1] Am ascultat această poveste d-impreună cu vreo 30-40 de copilaşi ai unei biserici fertile, la rubrica „poveste pentru cei mici”; morala vădită a acestei istorisiri, rostită cu patos de gura hâdă... străjuită de un neg păros a unei visătoare cu creştetul acoperit, era respectul faţă de Omul lui Dumnezeu şi dramaticul deznodământ în cazul în care un atare respect nu s-ar profesa cu pioşenie. Copilaşii au rămas, toţi, cu gurile căscate şi cu inimile-mpietrite de teroare; oripilanta imagine a măcelului sălbatic le-a luat orice suflare: măruntaiele spintecate de gheare şi colţi uriaşi, cadavrele răspândite dantesc pe iarba crudă, troznitul oaselor fragede de prunci sub ghilotina unor fălci flămânde şi urletele de groază deznădăjduită ce se ridicau până la cer le-a îngheţat sângele-n vene;  doar câţiva „năzdrăvanineatenţi au rămas impasibili la oribilul deznodământ al „poveştii”, întărind cu un „amin” hlizit morala ne-nţeleasă.  

Câteva corecţiuni sunt inevitabile: în primul rând, termenul „băieţaşi” este eronat, întru-cât originalul utilizează termenul „copilaşi” care include atât băieţei cât şi fetiţe; în al doilea rând, expresia „şi-au bătut joc de el” este o redare tendenţioasă a originalului „au râs de el”; în al treilea rând, expresia „suie-te, pleşuvule!” nu este nici batjocură, nici insultă... nici ceva jignitor: este doar naturalul spiritului jucăuş al unor copilandri lipsiţi de bucuria alternativă a unei escapade la Disneyland; cum joaca pruncilor din vechime se limita la acţiuni de genul „prinde-mă”, „găseşte-mă” sau „ascunde-te”, „suie-te” nu putea fi ceva batjocoritor în sine. Detonantul care a descătuşat blestemul şi ura în inima cea blândă a Omului lui Dumnezeu a fost pelativul „pleşuvule”; chel fiind şi necopulat de multă vreme, frustrat, complexat, „acrit” şi ofticat pe viaţă, Elisei şi-a vărsat în final furia asupra celor lipsiţi de orice apărare! Tipic YHWH-ist, aş spune... dar revoltător, fără pereche!

PS: Copulaţi sub straja atentă a negului păros... si problemele voastre se vor rezolva de la sine! Copulaţi măcar ocazional; atunci, nevinovatia unora n-ar mai fi umbrită de duhoarea puturoasă a răbufnirii mâniei voastre purulente!



[1] 2 Împăraţi 2:23-24  

miércoles, 7 de noviembre de 2012

Osebire Divina


,,Să se caute pentru domnul împăratul o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească, şi să se culce la sînul tău; şi domnul meu împăratul se va încălzi.”[1] Fără îndoială este mare lucru să fii plăcut în ochii a-tot-văzători ai lui YHWH: nu de alta, dar în vremi de strâmtorare, ca cele de azi şi de când îi lumea asta, pică bine să ai o pilă bună sus în Ceriuri, la tronul celui Prea-Înalt. Astfel, copilaşii prea-iubiţi ai Ceriului´Nalt nu mai prididesc a se bucura de binecuvântările ce li se vîră necontenit în stomăcel, prin buzunare sau sub aşternut. Unora, Domnul le dă felurite moşteniri, averi nemuncite, apucate prin silă de te miri ce neghiob ce se crede ales şi cu stea în frunte. Altora, Dumnezeu le zideşte case ori le plătește chiria, îi îmbracă, îi încalţă şi are mare grijă de sămânţa lor preţioasă: le creşte copii, îi poartă prin şcoli osebite... ş-apoi le găseşte un loc de muncă „bine plătit”, după cum i se cuvine unei beizadele credincioase. Altora Domnul le dă bani, îi ajută în afaceri, le găseşte de muncă, îi fereşte de SIDA şi le plăteşte factura... oricare ar fi aceea.   

Nu aşa se întâmplă cu restul lumii. Părăsiţi de Ochiul A-ToT-Văzător al unui Dumnezeu prea ocupat cu asigurarea bunăstării vlăstarelor credinţei toante, miriade şi miriade de suflete se prăpădesc meticulos în oceanul de suferinţă şi nedreptate ce-i înghite de vii!  Privat de timpul preţios irosit cu satisfacerea nevoilor nesăţioase ale hoardei de lingăi divini, Dumnezeu pare să nu mai aibă nici timp, nici resurse, şi nici chef să mai întindă o mînă de ajutor şi celorlalţi muritori. Aşa se face că o ţâţă vergurăori de plastic molâu, zdrobită sub mâna păroasă a vreunui moş senil cu bale-n colţul gurii –dar credincios, preţuieşte nespus mai mult în Ohii lui YHWH decât o vadră de apă curată din care să se adape gâtlejul pârjolit de sete al lumii întregi! Uitaţi-vă în jurul vostru: ridicaţi-vă de pe ochi vălul credulităţii şi recunoaşteţi-i cu nume şi prenume pe cei care vă mănâncă osânza şi vă prăpădesc inutil osteneala! Puneţi-i la muncă: astfel... poate n-or mai avea friguri, şi s-or încălzi şi din motive mai serioase!!!



[1] 1Împăraţi 1:1-2

miércoles, 3 de octubre de 2012

Cult

Ieroboam a zis în inima sa: ,,Împărăţia s'ar putea acum sã se întoarcã la casa lui David.  Dacã poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul sãu, la Roboam, împãratul lui Iuda, şi mã vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.” După ce s'a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: ,,... Israele! Iatã Dumnezeul tãu care te-a scos din ţara Egiptului.” Şi poporul se ducea să se închine...  Ieroboam a fãcut o casã ... şi a pus preoţi luaţi din tot poporul… A rînduit o sărbătoareşi a adus jertfe pe altar… dupã bunul lui plac,[1] întocmai ca toţi predecesorii săi, aş adăuga eu.

Niciodată nu am suspectat cupula religioasă a lumii de prostie sau imbecilitate: aceste „calităţi” sunt doar apanajul „gloatei”, că doar nu degeba i se spune generic „prostime”. Dimpotrivă, sunt convins că liderii religioşi şi cei care şad cocoţaţi peste elementele de putere şi autoritate ale acestei lumi sunt oameni ambiţioşi,  inteligenţi şi deosebit de curajoşi. Pasajul biblic citat ceva mai sus vine sa confirme de manieră inechivocă faptul că obârşia oricărei religii organizate ierarhic în structuri de putere şi autoritate nu este nimic altceva decât o „izvodire a minţii” câtorva „deştepţi”. N-ar fi nimic rău în asta; numai că religia năzărită din prea multul senin al minţilor unora şi a altora este, aproape invariabil, numitorul comun al răului tot! Răsturnaţi dar degrabă izvodirile minţii neghioabe!!![2]


[1] 1 Împăraţi 12:26-33 
[2] 2Corinteni 10:5

domingo, 9 de septiembre de 2012

Libertate III


Esența fundamentală și definitorie a libertății este expresia neîngrădită a voinței și manifestarea acestei voințe ca act voluntar-personal, necondiționat și  nerestricționat, manifestat în plinătatea alegerii de bună voie, ca opțiune personală și ireductibilă a ființialului existențial: abia apoi putem vorbi de responsabilitate și de asumarea consecințelor. În contextul ființialului inteligent cu conștiință de sine și respect față de mediu și semeni libertatea  capătă noi valori autocenzurându-se: acolo unde libertatea unuia afectează ori restrânge libertatea semenului și/sau a mediului, libertatea personală este reorientată către noi orizonturi de împlinire, de data aceasta mai elaborate și mai înălțătoare, prin armonizarea elegantă a actului de voință individual cu actul de voință al celorlalți : etica și morala intervin ca elemente de rafinament și sensibilitate specifice conștiițelor evoluate. Așa văd eu LIBERTATEA!

Religia, însă, nu o vede astfel, ci tocmai pe dos. Creștinismul paulinian  atât de glorificat astăzi de tot soiul de tele-evangheliști de duzină  afirmă sus și tare că: firea a fost supusă deşertăciuniinu de voie, ci din pricina celui ce a supus–o...”[1] . Expresia ”avlla. dia. to.n u`pota,xanta este incorect redată în limba română, sensul textului fiind ”prin subjugare” în sensul de impunere a ascultării, de supunere prin impunere. Astfel, forma curată a expresiei originale este: ”creația a fost supusă deșertăciunii –nu de bună voie, ci prin subjugare”.  Astfel, aflăm cu toții stupefiați că ”deșertăciuneaNU a fost opțiunea liberă a voinței ”părinților noștri”, ci a Celui care are putere să-și impună voința, să-și supună creația și să o oblige la ascultare. 

Eu unul nu cunosc alt personaj care să se bucure de o astfel de capacitate decât faimosul YHWH vechi-testamentar, Tatăl bun al lui Isus Hristos și actualul Dumnezeu creștin. Ironia face să ne trezim cu toții dojeniți de același personaj că am ales liber ”deșertăciunea”, ajungând astfel din niște oameni liberi... niște bieți robi ai morții: după ce ne înghesuie cu de-a sila în camera de gazare – odată cu cristalele de ”zyklon b”, ne strecoară prin tavanul ce servește de ”cer” și reproșul suprem: ”ai ales moartea... liber!” Așa se face că drama omenirii se consumă rușinos între ”violul” divin și ... vina de a nu mai fi ”fată mare” !!!

Asta –daaaa! – LIBERTATE izvorâtă din ADEVĂR-ul biblic[2]!!!



[1] Romani 8:20
[2] Pe principiul ioanin: ”Adevărul vă va face liberi!” Ioan 8:32

sábado, 8 de septiembre de 2012

Libertate II



În marea sa dragoste de oameni, YHWH-Dumnezeu a luat Cuvântul și a zis: „în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea…cu multă trudă ... spini şi pălămidă să-ţi dea pământul.[1] Nedezmințindu-și nici o clipă firea-I răzbunătoare și pizmoasă, Iubitorul de Oameni adaugă ciudos: „ v'am trimes foametea ... şi lipsa de pîne...  și n'am vrut să vă dau ploaie![2] Așa se face că de la ”facerea” lumii încoace omenirea este LIBERĂ ... să moară de foame! Cu toate acestea, niște politruci descreierați, cu pântecul rotunjit de blidul de linte al vânzării de ”aproape”, ne repetă bolând o vorbă fără subiecți: ”ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!

Într-un mediu condiţionat de lipsuri, de nevoi şi privaţiuni de tot felul, transpuse toate într-un context de luptă disperată pentru supravieţuire... Libertatea NU EXISTĂ! Acolo unde bucata de pâine e un lux iar paharul de apa un răsfăț... LIBERTATEA nu poate exista! Dimpotrivă: toate acestea nu sunt altceva decât mijloace murdare de condiționare brută, de manipulare atroce, de înrobire definitivă a spiritului privat până și de puținul necesar propriei sale subzistențe! Un lucru este, însă, mai clar ca lumina zilei: în cantina de la Auschwitz nu exista LIBERTATE în ciuda motto-ului de la poarta de intrare: ”ARBEIT MACHT FREI!”

 ”ARBEIT MACHT FREI!” și ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!” sunt rude bune și au aceeași sorginte: MINCIUNA!


[1] Geneza 3:17-19
[2] Amos 4:6-7

jueves, 6 de septiembre de 2012

Libertate I


Spiritul uman se vrea liber: nimic nu e mai scump, mai drag şi mai de dorit pentru fiinţa umană decât LIBERTATEA! Înţelepciunea populară şi bunul simţ universal privesc libertatea ca pe dezideratul cel mai înalt şi împlinirea supremă a existenţialului. Creştinii – oameni şi ei – năzuiesc vârtos către libertate, proclamând sus şi tare o maximă ce pare că le canalizează energiile de aproape două milenii: „...ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI!...[1]

Realitatea, însă, ne obligă să observăm că nimeni nu este liber: cu toţii suntem supuşi suferinţei şi daţi morţii[2] fără deosebire! Robii putreziciunii nu pot fi subiecţi ai Libertăţii. Libertatea este de neconceput în contextul fricii, al terorii sau sub spectrul anihilării totale: libertatea nu poate exista în „Imperiul Morţii” proclamate de Zei Saltimbanci! Într-un spaţiu şi timp dominate de ameninţarea constantă cu violenţa atroce a Mâniei Divine, libertatea nu este nimic altceva decât un concept filosofic la care ne place să medităm infracţional pe ascuns, o „fata morgana” născută din disperarea suferinţei imutabile la care suntem condamnaţi prin decrete cereşti! ... În Camera de Gazare de la Auschwitz nu exista LIBERTATE, chiar dacă la intrare stătea scris: ARBEIT MACHT FREI!”

Se pare că „ADEVĂRUL” creştin  nu este nimic altceva decât ... o altă MINCIUNĂ ce vinde scump iluzia  LIBERTĂŢII!!!



[1] Ioan 8: 32
[2] Romani 14: 7-9  În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim.

domingo, 29 de julio de 2012

Ignoranță

Căci celui ce are, i se va mai da zice Scripturaiar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.[1]  Declarația este atât de categorică încât nu lasă mult loc interpretărilor. Creștinii în general au văzut în această maximă hristică o făgăduință specială care ascunde în miezul ei o mare binecuvântare: prosperitatea, fie în cele ”spirituale” fie în cele ”materiale”! Atinși la coarda sensibilă a dorinței nestăvilite de a poseda, orbiți de apucături străine bunului simț și cu nădejdea răvășită de altruismul căruia trebuie să-i salveze aparențele, creștinii  î-și repetă pe-ascuns:”celui ce are, i se va mai da …

Tributari amăgirii facile, creștinii nu au priceput mare lucru din cuvintele prețioase ale lui Isus: nu prosperitatea era vizată de Mântuitorul, ci inteligența, stiința, și cunoașterea... chestiuni atât de puțin apreciate de epigonii săi din toate timpurile; ceea ce Isus numea cunoașterea tainelor[2] trece în întregime neobservată: creștinismul preferă să rămână insensibil, pe deplin ignorant, surd de ”urechi”, ca nu care cumva auzind să-nțeleagă, și orb, ca nu care cumva văzând să priceapă. Într-adevăr: ”celui ce are, i se va mai da … ca să-i prisosească!” 


[1] Matei 13:12
[2] Matei 13:11

lunes, 23 de julio de 2012

Dor'El


Cu toţii îl cunoaştem pe Dorel: el este personajul incontestabil al existenţialului nostru de zi cu zi. Invăluit într-un mister de nepătrus, "fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii",[1] Dorel este omniprezent: el poate fi "aici" ori "niciunde" şi "loveşte"când" şi "unde" te aştepti mai puţin. Harnic din cale-afară, Dorel este veşnic ocupat cu lucruri deosebit de importante, asigurând bunul mers al lumii întregi. Mânat întotdeauna de cele mai bune şi sincere intenţii, Dorel este un exemplu desăvârşit în toate cele:  iubeşte pe toată lumea, este binevoitor, perseverent, răbdător, vrea neapărat să "ajute" şi să făptuiască “binele” cu orice chip. Bun "la toate" şi util la nimic, Dorel apucă straşnic cazmaua-n mână şi-şi îndeasă mai abitir fesul pe ochi: o lovitură "măiastră" rezolvă tot ce nu era încă rezolvat aiurea prin Univers! Lui Dorel i-ar fi placut să fie bine... dacă n-ar fi fost să fie rău!


La început -ni se zice- Dumnezeu a făcut şi a dres, şi toate erau bune şi frumoase; bine intenţionat, dar mai presus de toate sincer şi săritor, Dumnezeu a considerat că e de datoria Sa să ne facă tuturor “bine” cu de-a sila. Aşa se face că “Dor'El” cel priceput la toate a lovit pe neaşteptate, şi toţi ne-am "pricopsit" c-un blestem de moarte şi-un mormânt răcoros. Tocmindu-se la sfat divin “Dor'El” S-a legat cu jurăminţi să dreagă putina: îşi va răscumpăra "zidirea", va mântui "făptura" şi va îndrepta nedreptatea făcută ghemului de lut! Cu cazmaua-n mana şi cu fesul îndesat pe ochi, plin de intenţii măreţe şi sincer fără de pereche, “Dor'El” alege să facă, să dreagă şi să intervină salvator: o lovitură măiastră de cazma, şi... a treia parte din "ceruri" rămâne pe întuneric, iar Omul devine un fugar! Profund dezamăgit -dar mai ales neputincios- “Dor'El” se lamentează pasional: “De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n'aţi vrut!"[2] "De câte ori n-am vrut..." dar... n-a fost să fie! “Dor'El” ne-ar fi urat de bine... dacă nu ne-ar fi urat de rău!

P.S. Dorel e inevitabil. Dor'El însă, este inacceptabil!


[1] Evrei 7:3  

[2] Matei 23:37

martes, 10 de julio de 2012

Ephemeridae


Ghemuită în culcuşul de ape, cuminte aciuată-n nămolul cleios, şade inert un proiect de făptură. La un semn doar de ea înţeles, energii nebănuite, venite „de sus”, năvălesc în zbateri violente peste trupul plăpând, aruncându-l subit pe un petec de frunză de dincolo de ape. Atârnând la-ntâmplare, zbuciumată de vânt, larva dă lumii de ştire că e ceas de „născut”. Decătuşată din letargia aşteptării, firava făptură se avântă ritualic pe sub „cerul” de frunze, căutând insistent în bătaia-i de aripi să-mplinească degrab' hărăzita-i menire! N-are timp de pierdut: în zile – doar una! Ce să facă întâi? Mai apoi, ce să facă? Între „zbaterea-zbor” şi „nevoia de mâine” se consumă o dramă, se sfârşeşte minunea, şi se moare încet –cât încape-ntr-o zi: ephemeridae!

Pe la colţuri de-altar, din pridvoruri de piatră, "Glasul celui ce Cheamă" dă buzna din ceruri peste „pata” de viaţă din „inertul” din lut. Este ceas de Geneză: din "vintre de ape" – miriade şi mii – toţi tâşnesc chinuit, zbuciumat, şovăielnic păşind prin colbul din „drum” sau prin "zarva" din piaţă, căutându-şi menirea „printre ceruri” – spre „sus”. Din zborul cel aprig cu aripi de piatră, ritualic sau nu, „miriadele-mii” se zdrobesc invariabil de Stânca din bolta „menită” să fie „Început”, nu „Sfârşit”. Invenţii deşarte! Nu-i noimă-n „zburat”, nu-i noimă-n „culoare”, nici menire-n „trăit, ci doar în „murit”! Căci „zilele omului sînt ca iarba … de pe cîmp.  Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea, n'o mai cunoaşte”.[1] Ephemeridae cu aripi de piatră!


[1] Psalm 103:15-16  

lunes, 4 de junio de 2012

Ultimul Războinic


Oamenii se înţeleg dialogând. Dialogul nu este perfect: pot apărea neînţelegeri, se pot strecura greşeli, dar şi acestea se soluţionează tot prin dialog. Violenţa şi războiul nu sunt o soluţie: aparte de suferinţa atroce pe care o presupune —suferinţă absurdă prin însăşi inutilitatea ei—violenţa naşte doar violenţă şi răzvrătire. Omenirea a schimbat registrul violenţei pe unul al dialogului. La Dumnezeu lucrurile nu stau deloc aşa. El a rămas anchilozat, anacronic, în „războiul rece” al retoricii viscerale dirijate împotriva „copiilor” Săi speriaţi şi neputincioşi. Mânuind ameninţător „satârul măcelului generalizat” prin  cotidianul nostru umil şi împovărat, YHWH ţine cu tot din-adinsul să ne bage tuturor... apocalipsa-n oase!  

Mesajul Său a rămas invariabil: V'am trimes foametea în toate cetăţile voastre, şi lipsa de pîne în toate locuinţele voastre...  7 ,,N'am vrut să vă dau nici ploaie, cînd mai erau încă trei luni pînă la secerat; ...9 V'am lovit cu rugină în grîu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mîncat deseori lăcustele...10 Am trimes în voi ciuma şi v'am ucis tinerii cu sabia...11 ,,V'am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora... Cu toate acestea, tot nu v'aţi întors la Mine...[1] Războiul divin nu s-a terminat... şi nu cunoaşte Pacea nicidecum: întreaga „zidire” dimpreună cu „toată suflarea” troznesc sub apăsarea cruntă a furiei divine. Cum-necum, se pare că ne-a pus gând rău: ori Îl adorăm de urgenţă, ori murim de mâna... Ultimului Războinic Autentic cu pretenţii de  TATĂ!  


[1] Amos 4:6-11  

viernes, 1 de junio de 2012

Fiul... Moralist

De când căscat-am ochii şi-am ciulit urechile întru ascultare pe Planetă, nişte tunici negre, însoţite aproape invariabil de nişte bărbi despuiete, mi-au susurat la auz o frază care, prin repetare nesfârşită, a devenit celebră:„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi[1] Continuarea poveştii o ştiţi şi voi, la fel de bine ca şi mine: aţi pus cuvântul la inima, aţi renunţat la voi şi la „multe”, aţi suferit şi v-aţi bucurat deopotrivă, împlinind frumoasa şi nobila poruncă! Ceea ce puţini cunosc este faptul că această zicere nu este deloc originală, şi nicidecum nu aparţine lui Isus: El doar reiterează o zicere care reflecta principala normă duhovnicească de vieţuire din sînul sectei Fariseilor, respectiv principiul iubirii și îngăduinței frățești.[2]



Fariseu practicant, născut din părinți farisei, Fiul Moralist al lui Dumnezeu, Isus Hristos, postulează pentru era pe care a ianugurat-o cu nașterea Sa un nou precept (i)moral: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte![3] Acesta, se pare, chiar este original. Așa se face că în noua dispensațiune, vajnicii urmași ai lui Isus s-au înfruptat din plin din această ideologie, urmărind insistent împlinirea parazitară a multelor și presantelor nevoi care le zdrumicau necontenit stomacele, buzunarele ori eros-ul.


Dacă e trădare...trădare să fie! Numai s-oştim şi noi !!!





[1] Marcu 12:31


[2] Flavius Josephus: The Wars of The Jews, II, Cap. 8, 16. http://www.ccel.org/j/josephus/works/JOSEPHUS.HTM


[3] Luca 16:9

jueves, 31 de mayo de 2012

Frustrare divină


Suferiţi pedeapsa, zice apostolul Pavel,...: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?[1] Răspuns: un tată nu pedepseşte pe cel inocent, pe cel fără apărare, pe cel neajutorat, pe cel nou născut, etc...etc...! Un tată nu îşi ucide pruncul, iar când îl pedepseşte o face cu măsură![2] YHWH însă, ne înghesiue pe toţi cu de-a sila, fără noimă, în malaxorul căpcăun al morţii hîde! Maniac violent din fire, YHWH şi-a înecat invariabil furia în sângele pretinşilor săi „copilaşi”. Se pare că „iubirea Lui cea mare” nu-şi găsea împlinirea decât în devorarea ritualică a sărmanelor creaturi, oricare ar fi fost ele. Fumul de carne la grătar[3] ori tigaie[4] a fost dintotdeauna o slăbiciune a nărilor sale divine, iar carnagiul o privelişte încântătoare pentru ochii Săi tăioşi şi setoşi de mult sânge[5]. Nu ştim dacă în „Ceriuri” s-o găsi „careva” dispus să-I trateze furia necontrolată, însă aici pe Pământ îl avem pe Freud.[6]

Fără nici un dubiu, Dumnezeu este un defazat! Depăşit cu viteza luminii de paşii de melc ai hominidului moralist, YHWH încă se mai crede părintele despot care îşi snopeşte în bătaie creaturile, argumentându-şi bestialitatea furiei disproporţionate prin dragostea nespusă cu care îşi iubeşte stirpea! Prizonier pierdut iremediabil în mentalităţi desuete, YHWH cel Omniscient şi Omnipotent se vede „pus la colţ” de puţinul bun simţ al celor 1400 cm3 de materie cenuşie bipedă;  pentru liniştea şi „odihna veşnică” a lui YHWH, sperăm să fie resorbit de aceeaşi placenta cenuşie din care s-a născut pe vremea când ... grota era prea umedă şi rece, iar fulgerul prea infiorător!!!


[1] Evrei 12:7
[2] Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; Evrei 12:10-11  
[3] Să aduceţi ca ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: treisprezece viţei, doi berbeci, şi patrusprezece miei de un an fără cusur. Numeri 29:13 
[4] Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s'o aduci prăjită; s'o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului. Levitic 6:21
[5] În noaptea aceea, a ieşit Îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. şi cînd s'au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. 2 Regi 19:35  

martes, 29 de mayo de 2012

Datorie

De cum ne naştem, există două instituţii care ni se vâră pe gât ca un „dat” universal, obligatoriu şi imprescindibil: Dumnezeu şi Statul. Primul ne urează un călduros „bun venit” în lume, şuierîndu-ne iubitor printre dinţi că suntem vinovaţi de moarte, dar cum datoria a plătit-o El Lui Însuşi,[1] acum suntem datori vânduţi Lui![2] Cel de-al doilea e niţel mai practic; fără a se complica în fabulaţii inutile, sare peste partea cu „vinovăţia” şi trece direct la aspectul derivat al acesteia, respectiv la „datorie”: toţi suntem datori vânduţi Statului, dar nimeni nu ştie nici de ce, nici pentru ce, întocmai ca şi în cazul lui Dumnezeu!

Complicitatea osmotică a celor două instituţii explică natura lor nespus de „iubitoare”, întru-cât şi Unul şi Altul ne vor binele cu orice preţ! [3] Pe principiul comunist „vom economisi oricât de mult ne-ar costa” amândoi sunt gata să ne sufoce într-o moarte lentă, agonizantă, vândută pe bani grei drept viaţă pur şi simplu, sau Viaţă Veşnică, după caz!  Cert rămâne un singur lucru: şi Dumnezeu şi Statul ne iubesc, pe noi toţi, până la moarte! Partea neplăcută este că, şi Unul şi Celălalt, iau această declaraţie... literalmente!



[1] Sună a ... corupţie... şi poate fi încadrat la „foloase necuvenite”.
[2]   Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie cã trãim, fie cã murim, noi sîntem ai Domnului. Romani 14:8
[3]  Statul... este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. Romans 13:4

domingo, 20 de mayo de 2012

Minciună sfântă


Dumnezeu a zis: ”Să nu minți!”...  Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, YHWH, Dumnezeul tău ... te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; … YHWH va depărta de la tine orice boală[1]….Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta ….YHWH te va copleşi cu bunătăți … YHWH te va face să fii cap, nu coadă![2]

Cu toate acestea nimeni nu pare să țină seama de poruncă: Avram mințea de înghețau apele[3], nevastă-sa  îl mințea gingaș pe Dumnezeu ”ca la ușa cortului”[4], Şifra şi Pua s-au pricopsit cu niscaiva odăi și ceva orătănii mințind după voia Domnului[5], Duhurile Cerești născocesc planuri mincinoase la ordinul lui YHWH[6], iar Dumnezeu Însuși croiește cele mai  năstrușnice minciuni pentru a-și atinge obiectivele sale profund iubitoare[7].

Totuși, stați fără nici o grijă: "YHWH nu este un om ca să mintă!"[8], El minte… ca un DUMNEZEU!!!


[1] Deuteronom 7:12-15
[2] Deuteronom 28:6-13  
[3] Geneza 20:2 Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: ,,Este sora-mea!”
[4] Geneza 18:13-15  13 Domnul a zis: ,,Pentru ce a rîs Sara…? … 15 Sara a tăgăduit, și a zis: ,,N'am rîs !” … Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs!”
[5] Exod 1:15-21 Şifra şi Pua… au răspuns lui Faraon: ,,Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei.”  20 Dumnezeu a făcut bine moașelor; … Dumnezeu le-a făcut case.
[6] 1 Împărați 22:20-22 ... și Domnul a zis: ,Cine va amăgi pe Ahab ... și un duh a venit și s'a înfățișat înaintea Domnului, și a zis: ,Eu îl voi amăgi.`  22 Domnul i -a zis: ”Cum?” ”Voi ieşi”, a răspuns el, ”şi voi fi un duh de minciună”. Domnul a zis:”Îl vei amăgi,...ieşi, şi fă așa!”
[7] 2 Tesaloniceni 2:11Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună!
[8] Numeri 23:19  

viernes, 11 de mayo de 2012

Olimpiadă


Londra, un oraș cu peste 7.500.000 de locuitori, se pregătește de Olimpiadă: uriașe dispozitive logistice sunt activate pentru ca cei peste 1.200.000 de vizitatori asteptați la Jocurile Olimpice să nu declanșeze colapsul sistemului de transport, aprovizionare sau medical-sanitar. Stocurile de  orice fel sunt inventariate iar aprovizionarea suplimentară este declanșată la toate nivelurile: până și rezerva de sânge a spitalelor este sporită cu 30%. Îngrijorate de haosul ce ar putea avea loc pe aeroporturile din capitală, companiile aeriene sunt în stare de alertă în fața avalanșei a peste 320.000 de vizitatori străini[1]. Situaţia a fost descrisă ca fiind o posibilă “furtună perfectă”, în care cererea creşte brusc iar oferta scade vertiginos, producând adevărate convulsii în sistem. Există temeri că Anglia n-ar fi pe deplin pregătită și că, în faţa provocării, Regatul Unit s-ar trezi cu ”reputaţia pătată”.

Cu peste 3.000 de ani în urmă nu existau asemenea primejdii. Intrând în Canaan pe la Ghilgal, vreo 2.000.000 de vagabonzi[2]hămesiți de foamea oarbă a pribegiei de 40 de ani prin deșertul arid și sterp, se prezintă ”pe nepusă masă” la frontiera unui ținut pustiu --populat cu cel mult câteva mii de indigeni-- la început de primăvară, pe când prin hambarele localnicilor bântuia foamea. Acolo mana a încetat să mai cadă …iar poporul a mîncat din grîul ţării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mîncat.[3] Libertatea de mișcare neîngrădită, asistență alimentară gratuită și sacrificiul de sine erau valori supreme pentru Canaaniți: sosirea milioanelor de mușterii nepoftiți, cu foamea-n gât, nu a ridicat dificultăți deosebite, cu excepția măcelariririi subite a gazdelor altruiste. Canaaniții nu aveau în nici un caz probleme de infrastructură sau dezechilibru social, iar dacă le aveau, par a le ignora total,  ”prin credință”, de dragul musafirilor călăi!

Canaaniții, se pare, erau pregătiți ... pentru Olimpiadă!



[1] conform unui studiu realizat de Oxford Economics
[2] 600.000 de bărbați asezonați cu minimum o nevastă, doi copii și-o țiitoare pe ici pe colo, fără a mai ține cont de gloata de străini care se aciuase pe lângă evrei, conform Exod 12:37-38    
[3] Joshua 5:10-12